“Meseria” de parinte n-a fost niciodata una usoara. Ea ne-a pus intotdeauna fata in fata cu multiple provocari, temeri si frici, responsabilitati si sarcini dificile. Aveam insa un ritm al vietii noastre de familie bine pus la punct, un ritual cu care ne obisnuisem si care ne permitea sa ne desfasuram indatoririle familiale si profesionale in liniste. Parea ca avem o ordine in vietile noastre si ordinea asta insemna siguranta.
Astazi insa ordinea a devenit dezordine, siguranta s-a transformat in incertitudine, iar misiunea noastra pare din ce in ce mai grea. Izolati cu copiii in case, in vreme de criza suntem parinti, ingrijitori, educatori/invatatori, companioni de joaca si politisti.
Ca parinti avem cu siguranta antrenate toate aceste skill-uri, insa ele pot deveni inutile atunci cand ne lasam coplesiti de ganduri irationale, panica si ingrijorare. Va propun ca, incepand de astazi, sa ne indreptam privirea catre lucrurile pozitive si oportunitatile pe care aceasta criza ni le-a adus. Dupa mult timp, acum avem in sfarsit ocazia sa ne reconectam cu cei mici si cu lucrurile care ne aduc bucurie.
Sa nu uitam ca, prima data cand au aparut pe lume, copiii nostri s-au jucat cu noi. Pentru ei am fost intreg universul, unicul punct de sprijin si ancora pentru a descoperi in siguranta lumea. Atata timp cat experientele noastre cu ei au fost si sunt in continuare unele pozitive, intoarcerea la relatia parinte-copil este una de dorit pentru ei si pentru noi.
In plus, lucrul de acasa ne permite acum expunerea in fata celor mici a obiceiurilor profesionale si a modului in care ne indeplinim sarcinile profesionale. Astfel de informatii sunt esentiale in formarea vocationala a copiilor de mai tarziu. Sa folosim, asadar, aceasta perioada si ca o oportunitate de dezvoltare vocationala pentru a descoperi si exersa inclinatiile si aptitudinile micutilor.
Dar cum le explicam celor mici izolarea?
Zilele acestea pe internet au circulat cateva filmulete pentru copii, cu ilustratii si explicatii pe intelesul lor despre coronavirus si cum se produce contaminarea. Urmariti-le impreuna, povestiti pe marginea lor despre cum ar fi sa ii dati un alt nume virusului si cum ati putea sa va feriti de el. Micutilor le va fi mult mai usor sa inteleaga astfel de ce sunt nevoiti sa ramana in izolare si sa se joace numai in casa.
Important este sa le oferim toate aceste explicatii intr-un limbaj cat mai accesibil, accentuand senzatiile fizice si facand comparatie cu alte momente cand cei mici au fost in dificultate sau au suferit din perspectiva medicala.
Este de evitat o exprimare mult prea medicala sau plina de ingrijoare intrucat copiii nu au gandirea complexa dezvoltata, neputand astfel intelege fenomenologia si actiunile in cascada, precum: „Daca imi iau masurile de protectie, atunci voi avea mari sanse sa nu fiu contaminat”. Ei au nevoie de actiuni simple, de exemple concrete pe care le-au mai trait si de inlocuirea comportamentelor interzise cu cele permise: „Nu ne mai jucam afara le tobogan, dar putem face in casa un cort din paturi si sa ne jucam in el”, „Nu vom mai juca fotbal afara, dar ne putem juca monopoli in casa”.
Excelente video
Publicată de Ever Go pe Duminică, 22 martie 2020
De asemenea, jocul de rol poate fi o tehnica foarte utila pentru constientizarea riscului de contaminare. Impreuna ne putem “murdari” pe maini cu faina, zahar pudra, cacao si apoi sa punem manutele pe lucrurile din casa si pe cei prezenti, observand cat de usor se transmite virusul atunci cand nu respectam regulile de igiena.
How To See Germs Spread
Publicată de Mark Rober pe Marţi, 24 martie 2020
Cum facem fata rolurilor multiple?
Atat cat este posibil si ne permite noul context, ideal ar fi sa respectam rutina de activitati pe care copiii o aveau si inainte: orele de somn si de masa, intervalul de timp alocat pentru joaca, pentru timpul petrecut in familie, dar si timpul lor individual.
Intrucat izolarea fizica implica si o izolare sociala, pentru a fi mai usor acceptata si tolerata de cei mici este util sa inlocuim activitatile placute de alta data, desfasurate in aer liber, cu alte activitati cel putin la fel de interesante.
La fel de util este sa evitam pedepsele, restrictiile prea rigide sau activitatile individuale ale adultilor, verbalizate adesea prin replici, precum: “Lasa-ma acum sa lucrez!”, “Dupa ce gatesc…”, “Lasa-ma sa ma uit la TV”, “Joaca-te in camera ta” etc.
Invatarea prin joaca sau regulile instaurate prin joc sunt forme agreate de copii. Pentru a putea fi mai usor de indentificat si asumat rolurilor corespondente fiecarei sarcini in parte, recomand confectionarea unor mici ecusoane sau abtibilduri care sa reprezinte rolul pe care il aveti in diferite momente ale zilei (incercati sa schimbati rolurile din 30 in 30 de minute, cu pauze de cate 5 minute). Daca ne punem ecusonul de invatator, inseamna ca putem desena sau scrie. Apoi puteti schimba rolurile: voi sunteti copiii, iar ei devin educatori. Puteti juca rolul copilului care nu intelege si nu stie, astfel incat sa stimulati dorinta copilului de a-si intra in rolul educatorului si sa explice cum se fac lucrurile. In acest mod, copilul ajunge sa faca aceleasi sarcini de doua ori, dar din ipostaze diferite, evitand plictiseala, monotonía si rezistenta la supunerea adultului.
De asemenea, daca lucram de acasa si prezenta copiilor ne perturba, putem apela tot la schimbul de roluri. Ii investim pe cei mici cu calitatea de sefi pentru a ne permite sa lucram pana cand vom face o sedinta si vom merge la ei in camera sau in spatiul de joaca. Acest schimb ii motiveaza si ii ajuta sa intre mai usor in rol.
Pentru a le pastra viu interesul putem sa introducem in rutina noastra borcanelul cu surprize in care fiecare membru al familiei sa puna biletele sau desene (daca nu stie sa scrie) cu joculetele pe care si le-ar dori. Atunci cand programul de joaca incepe, cel care a fost cooperant si si-a indeplinit sarcinile va avea ocazia sa extraga primul biletelul cu propunerea de joc. Copiii vor fi stimulati astfel sa respecte regulile si programul pe perioade mai lungi de timp, iar noi ii vom invata egalitatea, reciprocitatea si asumarea responsabilitatii. In plus, focusarea mai mult pe sarcini si mai putin pe persoane ne ofera tuturor sentimentul de egalitate si oportunitate. Totodata, exersam toleranta la frustrare a celor mici (Este de bun simt/firesc… sa astept sa-mi vina randul) si indepartam puterea adultului (Sa fac numai cand vrei tu).
Cum ne tinem departe de conflicte?
Noul context poate sa scoata la suprafata o intoleranta la frustrare si o nearmonizare pe sarcinile zilnice acum cand spatiul este restrans, iar activitatile sunt diversificate. In plus, incongruentele in asumarea sarcinilor (cand suntem parinti, cand parteneri de cuplu, cand suntem cu noi) si multitudinea lor creeaza situatii de disconfort, stres si epuizare.
De aceea este bine sa avem o impartiré a sarcinilor pe membrii familiei, cat si o repartizare a lor intr-un orar bine stabilit si agreat de toti. La fel de important este ca in noul program sa lasam fiecaruia libertatea de a desfasura activitati individuale, independente, fara a deranja ritmul sau sarcinile comune. Astfel, responsabilitatea se va imparti la toti membrii familiei, iar stresul si presiunea se vor diminua.
Multitudinea de sarcini pe care astazi le avem de indeplinit poate fi si aceasta un impediment in calea armoniei familiale. Trebuie sa gatim, sa facem singuri treburile gospodaresti, sa mentinem igiena si ordinea intr-o casa locuita acum 24 din 24. Este aproape inevitabil ca saricinile obligatorii pe timpul unei zile si suprapunerea de roluri (si munca, curatenie, mancare, supravegheat copilul) sa nu ne creeze disconfort, stres si epuizare. De aceea, impartirea sarcinilor si repartizarea lor intr-un orar bine stabilit si agreat de toti adultii, vor face sa se imparta responsabilitatea si implicit se diminueaza stresul sarcinilor.
In aceeasi masura, ne putem confrunta in aceasta perioada si cu diferenta de perceptie a mediului imediat caci fiecare dintre noi are o raportare diferita la situatiile vietii. Este normal sa ne ingrijoram poate pe subiecte diferite sau la cote diferite, fiindu-ne greu sa-i intelegem pe cei de langa noi. Totusi, recomandat este sa ne acceptam unicitatea, sa ne sustinem si sa participam constient la confortul celuilalt. In situatii de criza, reactiile sunt de criza, adica irationale. Cu cat vom incerca mai mult sa ne intelegem partenerul, cu atat mai mult il putem aduce intr-o zona de confort si rationalitate, tinandu-ne relatia departe de conflicte.
Ne poate ajuta in acest sens daca renuntam, cel putin pt o perioada, la intrebarea “De ce?” si o inlocuim cu intrebarea “Cum e pentru tine?”, “Cum te pot ajuta?”, “Cum ti-ar fi mai bine?”. Intrebarea “De ce?” este o intrebare egoísta. Ea arata nevoia mea de a sti si dezinteresul pentru ce se intampla cu celalalt. Intrebarea “Cum e pentru tine?” ignora nevoia mea de a sti, dar deschide si aduce confortul pentru celalalt.
Totodata, diferentele de perceptie cu privire la pericolul imediat pot perturba si stresa suplimentar copiii caci ei nu isi pot asuma un cod de reguli de intensitati variabile: mama imi spune ca nu am voie afara, dar tata iese putin cu bicicleta in zone neaglomerate. Ceea ce copiii vor intelege de aici este ca exista reguli restrictive doar pentru ei si se vor revolta.
Mai mult decat atat, daca ii expunem la un grad de ingrijorare paroxistica, pentru ca in familie ne focusam mai mult asupra problemelor reale si imediate si mai putin pe solutii si pe perceperea prezentului, atunci copiii vor invata de la noi un mod de gandire pesimist, focusat doar pe identificarea de probleme. Riscam astfel sa ne ingrijoram copiii si sa li se formeaza un tipar anxios cu privire la sarcinile viitoare necontrolabile, imprevizibile, in loc sa ii focusam pe rezolvarea de probleme, pe sarcini alternative si posibile acum.
Sa nu uitam, dragi parinti, ca in spatele fiecarei probleme se afla si o oportunitate. Sa luam ce e mai bun din aceasta perioada si sa fructificam dupa ce totul se va fi terminat in relatii mai sanatoase.
Cu speranta si ganduri pozitive,
Psih. Yolanda Crețescu
***
Yolanda Crețescu, psiholog clinician si psihoterapeut adlerian. Fondator al depreHUB, primul HUB antidepresie din Romania.
„Sunt aici, alaturi de tine, pentru a te ajuta sa depasesti cu bine etapele dificile din viata, precum si pentru a te ghida sa iti redescoperi eul interior si sa-l asculti!”
