Mi-am dorit enorm copii. Cumva asociez sensul vietii mele cu a aduce si educa un om pe care sa il lansez in lume, ca pe o racheta care are misiunea de a face bine, implinindu-si potentialul. Asa ca mi-au iesit doua vietati, una mai adorabila ca alta. Thomas si Lisa.
Thomas a fost clar un experiment. Mi-am imaginat una, a iesit altceva 🙂 Acum are 3,7 ani si este o oscilatie permanenta intre obraznicatura si cumintenia pamantului. Ii sta bine asa. Eu una am aplicat inca din perioada prenatala toate sloganele din neurostiinte si l-am stimulat in toate felurile avand obiective clare: cele mai bune sanse competitive, bilingv, sa creasca voinic si sa plece cu multe avantaje in viata. Rezultat total esuat: am un minion slabut si simandicos cand ne asezam la masa, hiperactiv de ne lesina pe noi -parintii lui, zapacit cu limbajul, preferand sa pronunte jumatati de cuvinte si deja avem obsesia corecturii la fiecare cuvant. Deci ma uit la plod si ma gandesc ce e cu gena si unde metoda mea s-a ratacit, in ciuda unui research de tip Yve Ligue. Cu Thomas eu am fost mama ocupata, cu proiecte printre alaptari, cu foarte multe drumuri, cu copil pe drumuri si cu ochii pe ceas. Asa cum imi planificam agenda profesionala, asa mi-am cronometrat-o si pe cea de parenting. Sa-i fac playdate la Biblioteca Nationala, sa il duc la Ludotech, sa ii citesc dimineata in romana, seara in rusa si sa facem si English Kids Academy. Sa ii pun Vivaldi, apoi Michael Jackson. Sa ii dau spanac cu Havarti si broccoli cu usturoi. Sa aiba trei nase si sa relationeze cu toate ca sa adune intelepciune de timpuriu. Sa ne jucam cu litere in baie inca inainte de a spune mama. Si cate si mai cate idei dubioase, toate puse in slujba educatiei de top, extrase din carti avansate 🙂 (Marshmallow Test sau Cei mai destepti copii din lume) Desigur, nu as vrea sa arunc strategia la gunoi, dar clar am fost o mama anxioasa ca pierd trenul si imi scapa fereastra de oportunitate a celor 3 ani. In final, copilul isi face damblaua de a creste asa cum se aliniaza planetele si mi-e atat de clar ca nu detin nici bagheta magica, nici controlul lucrurilor. Asa ca…
Lisa este o relaxare totala! Daca Thomas a iesit la lumina cu o viteza ametitoare la 35 saptamani si un travaliu rapid, Lisa nici nu a vrut sa dea semnalul si s-a lasat asteptata, vazand lumina zilei la 42 saptamani cu un travaliu declansat. Si de data asta am pus toate proiectele pe hold (desigur, dupa ceva negocieri cu mine insami) si mi-am propus sa las apa sa isi urmeze cursul, iar eu sa fiu un observator bucuros si relaxat. Si Doamne, incepe sa para interesant. Daca pe Thomas l-am indopat cu stimulare (nu ca nu ar fi fost curios, dar clar l-am biciuit cu hai, hai) Lisa e de o receptivitate uimitoare. Plange daca ii iau carticica cu imagini (are aproape 3 luni). Si este asa frumos ca nu ma mai grabesc nicaieri, ca nu mai fac toata ziua poze ca sa surprind momente. Nu mai am o agenda (deocamdata) si am optat pentru let it go la capitolul profesional, dandu-mi un ragaz sa fiu… doar mama.
Incepe sa imi placa 🙂
***
Ma numesc Liliana, am 37 ani, sunt pasionata de educatie. Mai exact, de caracter. Si dincolo de tot ceea ce am incropit din punct de vedere profesional, sunt foarte mandra de ingeniozitatea cu care fac jocul de-a parintele sa fie zurliu si aventuros.
