Mintea mea era setata pe nasterea naturala. Am fost la cursuri lamaze, am citit carti, am discutat pe grupuri despre alte experiente. Imi doream din toata inima sa fac asta si credeam ca asta va fi ce ma va implini ca femeie si mama. Citeam si invatam la curs despre experientele minunate ale primelor atingeri dintre mama si copil, despre acea conexiune magica care se creeaza doar la nasterea naturala. Citeam despre cum sanii ti se vor umple si cum alaptarea va veni de la sine, daca ii las acea ora magica pe piept. Mintea mea construise un intreg scenariu despre nastere si imi setasem niste asteptari atat de mari, incat a fost extrem de dureros ce a urmat dupa.
In trimestrul 3 de sarcina, scenariul meu a inceput sa se destrame. Am fost diagnosticata cu preeclampsie si a trebuit sa ma internez in spital in saptamana 30. Ce a urmat dupa, au fost zile de panica, de internari la terapie intensiva si de nopti in care plangeam cu mainile pe burta de frica ca ceva i se va intampla micutului meu. Ii cantam si ii spuneam ca il iubesc, rugandu-ma sa ramana cat mai mult la caldurica. Doctorul imi administra tot felul de medicamente si imi cerea analize, pana cand nu mai era un loc pe mainile mele nepatruns de ac. Mi-a spus ca trebuie sa facem cezariana de urgenta, altfel vor fi sanse sa nu mai supravietuim. In ziua aceea am plans de frica, de furie, de tristete si dezamagire. Sotul, prietenii si parintii mei ma tineau de maini, ma incurajau si ma iubeau, insa in sufletul meu era doar un sentiment de neputinta si durere. In acea seara, insa, in jurul orei 20, cel mai frumos lucru din lume s-a intamplat. Am intrat in travaliu. Copilul meu, minunea care crestea in burtica a decis sa vina el, in loc sa fie scos fortat, prin cezariana la rece. A decis sa isi aline mama.
Desi am experimentat la nastere cel mai frumos cadou din partea copilului meu, care era simbolul conexiunii dintre noi doi, au trecut mai multe luni pana sa imi recapat increderea in calitatile mele de mama. Au fost luni in care citeam obsesiv pe grupuri despre importanta alaptarii sau a nasterii naturale si ma alimentam cu sentimente de vinovatie, care mi-au creat stari depresive. Au trecut luni pana sa imi dau seama ca legatura dintre mama si copil este dincolo de tipul de nastere pe care il alegi sau pe care esti nevoita sa il alegi. Ca este mai presus de alaptare sau de folosirea biberoanelor. Este mai presus de co-sleeping sau dormit in patut, de purtat in sistem sau plimbat in carucior. Este mai presus de orice si nimeni sau nimic nu ar trebui sa te faca sa simti altceva. Eu nu am reusit sa il alaptez exclusiv si nu voi intra in detalii legate de noptile pe care le-am pierdut cu pompatul, SNS-uri, consultanti in alaptare si altele. Tot ce pot spune este ca relatia pe care eu si fiul meu o avem este ceva ce simt doar cand il privesc in ochi, cand ne tinem in brate, cand ma striga “mami” din patut si scoate o manuta ca sa il ating si sa doarma la loc sau cand ne jucam si brusc isi lasa capul pe mine si ma pupa. Acestea sunt clipele care au sters toate scenariile mele in care mi-am invinovatit corpul ca nu a putut sa duca sarcina pana in ultimul trimestru, ca nu a putut sa il alapteze, ca nu am fost suficient “de mama” pentru el.
Suntem si vom fi cele mai bune mame pentru copiii nostri.
Initial am crezut ca nu e decat un alt articol siropos, despre o mama perfecta, care a reusit sa faca lucrurile perfect – in general numai articole de astea gasesti. Dar ma bucur ca am gasit o poveste sincera, despre legatura dintre mama si copil dincolo de nastere si alaptare.
Eu una nu am avut nicio asteptare, nici in privinta nasterii nici a alaptarii – a nasterii pentru ca am vrut de la inceput sa fac cezariana (frica de o nastere naturala mi-a sters orice gand despre conexiuni, sentimente speciale, etc) si a alaptarii, pentru ca eu eram convinsa ca dupa nastere incepe sa iti curga laptele asa…firesc, deci nu m-am stresat prea mult (ce nerealist, nu? :)) ). Fetita mea a avut restrictie de crestere, am fost opterata de urgenta pentru ca intr-o dimineata nu am mai simtit nicio miscare, nici dupa ce am mancat dulce. Din fericire am actionat la timp, si asa a aparut mogaldeata mea de 2.5 kg. Mica dar voinica si mancacioasa rau. Asa mancacioasa ca nu ii ajungea cat aveam eu la san si tb mereu sa merg cu completare. In primele luni lua si cate jumatate de kg pe saptamana (in principal datorita laptelui praf, pentru ca eu la san mai mult de 40 ml pe alaptare nu aveam). La inceput nu m-am ingrijorat, stiam multe persoane din generatia mea hranite cu lapte praf. Chiar si sora mea, care e in general mai sanatoasa ca mine. Imi era fff greu cu sanul, nu am nici sfarcuri, nu aveam nici mult lapte, cea mica nu se satura niciodata…pe scurt – era foarte greu si nu imi placea, nu ma simteam confortabil in situatia asta. Nu ma facea sa ma simt fericita si sincer nici cea mica nu se dadea in vant dupa san. Ea voia sa manance muuult si repede si cu biberonul era cea mai fericita. Deci ma pregateam sa renunt, dar am facut greseala sa intru pe un grup unde am citit numai nebunii si mizerii despre laptele praf si efectiv am cazut intr-o gaura neagra. Sa nu mai zic de chestiile sentimentale gen legaturi fantastice si mila altor mame pentru cele care nu alaptau. Eu mi-am tinut copilul la san si legatura aia nu a fost mai fantastica decat ce a urmat dupa. Pe bune! Cazusem psihic degeaba, din cauza a ceea ce citisem pe grupuri. Asta in conditiile in care toti erau multumiti de cum creste fetita, toti ma sustineau sa merg asa sau chiar sa renunt la san de tot daca mi-e prea greu, etc. Pana si soacra mea super traditionalista m-a incurajat si mi-a enumerat toate rubedeniile si toti copiii din familie crescuti foarte bine cu lapte praf. Pe la 3 luni jumatate, fetita mea a refuzat sa mai stea la san. Si de atunci a inceput viata mea fericita de mama. Si ea si eu am inceput sa dormim toata noaptea, sa fim odihnite si implicit calme, relaxate. Ma uit in spate si la fel, imi dau si eu seama cat de putin conteaza nasterea si alaptarea. Nu numai ca legatura nu sta in asta. Dar in timp m-am convins ca asa cum s-au intamplat, lucrurile au dus numai la bine. Fetita mea nu are niciun fel de alergie, asa cum au majoritatea copiilor alaptati. A fost mereu un copil satul si odihnit si a avut langa ea o mama odihnita si cu un psihic foarte bun, ceea ce conteaza enorm. Si mai e ceva – ma uit acum la ce produse avem in jurul nostru. Totul artificial, crescut fortat, stropit. Fac mari eforturi sa gasesc legume si fructe bio (adica de gradina), carne de la animale crescute in curte, si chiar stateam odata si ma intrebam – ce sens are chinul cu alaptarea asta asa sanatoasa daca dupa ce o termini ii dai copilului pui din comert, legume din Turcia, iaurturi cu zahar, etc? Cred ca sanatatea sta mai mult in perioada de dupa bebelusie, cand copilul mananca 3 mese si 2 gustari si toate trebuie sa fie de calitate. Si conteaza enorm cum si ce mananca, pentru ca ei capata deprinderele de pe acum. Nimic din ce va fi in viata de adult nu va tine de cum a fost nascut sau daca a fost alaptat. Va tine de ce stil de viata ii imprimam si cat de disponibili sentimental si fizic suntem pentru ei. Scuze daca m-am indepartat de la subiect, dar simteam nevoia sa spun lucrurile astea dupa ce am citit articolul tau 🙂
Buna! Iti multumesc pentru ce ai scris. Sunt mult mai multe lucruri traite in acea perioada, pe care le-ai adus tu in lumina acum. M-a emotionat foarte mult comentariul tau.. Te imbratisez!! :*:*:*
Buna, Sisi. Ne bucuram ca ti-a placut povestea Ioanei. Fiecare traieste maternitatea diferit si fiecare perspectiva este perfect valida. Si oricat ne-am dori sa credem asta, maternitatea nu este numai lapte si miere. Este frumoasa, te redescoperi ca femeie, te descoperi ca mama, iubesti prin toti porii tai, dar este deopotriva plina de provocari si de momente grele care ne fac sa ne indoim de noi insene. Merita spuse toate povestile, asa cum sunt ele, cu gri si cu roz. Putem fi o inspiratie pentru celelalte mame sau pur si simplu o confirmare pentru ele ca fac o treaba minuntata. Daca doresti sa impartasesti experientele tale, te invitam sa o faci cu draga inima.