O lume ne este creionata de catre altii, o lume in care mostenim convingerile limitative ale altora si pe care le ducem o viata cu noi, asta daca nu suntem suficienti de norocosi sa ne trezim si sa lucram din greu in a ne reprograma gandurile a caror realitate ne convinge zi de zi ca ce am fost invatati reprezinta adevarul.
Cine esti tu sa te crezi altfel? Cine esti tu sa fii diferit? Tu nu te uiti in jurul tau? Hai mai, cine sa iti dea tie?
Realitatea altora nu este realitatea ta, dar ne dam seama mult prea tarziu, desi unii dintre noi simt inca timpuriu ca lucrurile pentru ei se vor desfasura altfel, ca o voce interioara care ii ghideaza catre alte vise, catre depasirea realitatii familiei si prietenilor lor. Dar sunt prea putini. Suntem ironizati de familie sau prieteni daca vrem sa iesim din tipar, daca credem intr-un traseu diferit decat al majoritatii, ne ascundem in noi cu gandurile noastre si ne taiem aripile de multe ori inainte sa mai dam ocazia altcuiva.
Meriti sa primesti doar daca faci asta. Daca nu ai facut ce ti-am spus, nu primesti. Nu mai vorbesc cu tine pentru ca ai fost rau. Meriti sa suferi pentru ca nu ai facut mai bine.
Crestem intr-o iubire conditionata, in relatii in care primesti doar daca dai la schimb ceva, iar uneori nu este suficient ce si cat dai. Si incepem ca adulti sa ne punem la indoiala meritele atat cele personale cat si cele profesionale. Meritam jobul ala, meritam sa ni se indeplineasca visele? Meritam sa avem relatia pe care ne-o dorim? Sau ne convingem ca nu meritam ce ne dorim pentru ca nu suntem suficient de buni, de blanzi, de muncitori.
Nimeni nu te ajuta. Nimeni nu iti vrea binele in viata asta. Oricine iti ofera ceva vrea de fapt ceva la schimb. Nu esti tu de nasul lor.
Viata nu e o calatorie de unul singur sau nu ar trebui sa fie. Cel putin nu viata care sa iti aduca implinire. Oamenii fac bine. Majoritatea oamenilor sunt ghidati de a face bine. Si de cele mai multe ori refuzam relatii si oportunitati din dorinta de a ne proteja de intentii ascunse sau ne creionam ganduri ca e prea frumos ca sa fie adevarat, ca oamenii nu ar avea de ce sa ne aleaga pe noi. Iar realitatea noastra incepe sa reflecte ceea ce gandim si ajungem sa ne validam convingerile ramanand in acelasi cerc vicios. Ne e greu sa acceptam ca relatiile intre o femeie si un barbat sunt un parteneriat si amandoi sunt in egala masura responsabili de sarcinile casei sau de cresterea copiilor. Ajungem sa fim singuri in relatii pentru ca nu cerem ajutorul, pentru ca nu impunem un minim de bun simt al contributiei pe care fiecare partener trebuie sa o aduca intr-o casa.
Viata e grea. Viata e dura. Trebuie sa tragi, sa muncesti, sa transpiri, sa rabzi, sa ai griji ca sa simti ca ai invatat ceva pe pamantul asta.
Daca nu avem ziua plina 24 din 24 nu ne simtim bine, daca avem o zi mai libera, ne simtim vinovati si cautam sa ne umplem programul, desi la finalul zilei suntem epuizati si demoralizati. Viata este asa cum ne-o facem, munca noastra este valoroasa si daca nu ne simtim vlaguiti la final de zi, iar timpul liber este mai pretios ca orice altceva.
Alege bine, deschide bine ochii. Iubirea nu se gaseste pe toate strazile. Hai ca are si alte lucruri bune.
Iar cand vine vorba de iubire, traim 20 de ani invatand din relatiile bune sau mai putin bune alor nostri. Invatam sabloane si ajungem fara sa vrem in același tipar de relatie, de cele mai multe ori nesanatos si toxic. Ne e dificil sa ne imaginam ca putem primi ceva diferit, probabil ca nu am stii ce sa facem intr-un scenariu total nou si pierdem ani din viata cautandu-ne sensul si partenerul potrivit, pana ajungem prea pretentiosi, cu rani prea multe cat sa mai dam altcuiva sansa sa ne descopere. Nu stim sa vorbim sau sa comunicam in iubire. Iar de frica despartirii si a unui viitor in care singuratatea este cea mai rea pedpeasa, ramanem tacuti si ne traim zilele considerand ca asa se intampla si pe la altii si uite ca le merge bine impreuna.
Nu te mai plange atata, putea sa fie mai rau. Las ca astea nu sunt probleme, probleme sunt ce am eu. Sa vezi cum o sa fie atunci cand…
Nu suntem invatati sa ne acceptam vulnerabilitatile, sa ne ascultam nemultumirile, sa ne simtim emotiile care enerveaza pe cei din jur. De teama de a parea nerecunoscatori, ne conducem intr-un fals pozitivism, care dus la extreme dauneaza mai rau ca 20 de tigari pe zi.
Trebuie sa iti intemeiezi familie. Trebuia sa ai copil deja. Trebuie sa devii manager. Trebuie sa tii cu dintii de jobul ala.
Avem o lista de bifat de cand ne nastem, o lista lunga cu satisfactii ale altora, cu termene clare pana cand trebuie indeplinite milestone-urile. Suntem intrebati cand ne punem trupurile la bataie pentru plamadit copii, de parca ii cresc altii, cand ne promoveaza la job sau cand ne maresc salariul, si mai putin cum suntem, daca traim impacati cu alegerile facute, daca vrem sa schimbam ceva si cum putem fi ajutati sa fim mai fericiti.
Se nasc si cateva lucruri bune, copila mea, din toate astea, dar prea putine care sa compenseze nefericirea de a trai in realitati defecte.
Sunt convingeri cu care o buna parte din generatia noastra a crescut cu ele, de aceea cand te vei lovi de ele, sa stii ca:
Locul tau pe pamant este ca sa fii iubita, implinita si fericita, sa dai frau curajului de a face lucrurile asa cum iti dicteaza inima, caci nu este nimic ce nu meriti in lumea asta si poti sa iti traiesti viata departe de norme si lucruri de bifat doar ca sa nu devii oaia neagra a grupului sau a familiei.
Totul este o calatorie si carmaciul esti tu, ca mintea ta este mai puternica decat orice „nu se poate”, „nu ai cum”, „nu meriti”, „nu o sa te ajute la nimic”, „nu se cade” si gandurile si actiunile tale pot creiona frumoasa viata pe care ti-o doresti.
O sa lasi in urma oameni care nu servesc dorintelor tale, care iti pun piedici, care nu iti aduc iubire si incurajare inspre cele mai adanci nazuinte ale tale si ca asta va fi cel mai bun lucru care ti se va intampla. Mereu o sa ii gasesti pe cei care vor rezona cu inima si calatoria ta.
Asadar, tine minte, nu e nimic ce nu poti face si nimic ce trebuie sa faci.