Nu am stiut. Nu mi-ai spus. Am aflat prea tarziu. Acum stiu. Iarta-ma.
Hainele ne miroseau a tigari si a snitele de la birtul in care ne faceam temele la matematica. Te pricepeai mai bine la mate, eu mai bine la a ma strecura pe sub pielea omului. Unele dimineti de iarna iti aduceau odata cu vantul si lacrimi pe obraji. Stiam ca este o sensibilitate a ta. La franceza imi dadeai coate fix la timp inainte de a ajunge in somnul cel mai profund. Ne stiam una pe alta bine, poate prea bine, cu bucurii, suferinte in amor, frici si vise de viitor. Ne stiam minutele petrecute impreuna si erau multe. Si cu toate asta nu am stiut cat de greu ti-a fost pentru ca te-am izolat si te-ai izolat.
Joi seara era noapte de Stuf. O incepeam cu cate un pahar de Martini rosu cu gheata, dupa care imparteam o sticla de vin alb. Bucuriile si tristetile de mama nu le-am impartit.
A doua zi dimineata ma sunai sa ma trezesti din somnul cel aburind sa ma duc la munca. Incepeam la 11. Dupa ce ai devenit mama, noptile tale s-au lungit si s-au fragmentat. Uneori nu stiai daca e zi sau noapte iar eu nu am stiut asta. Mi-am continuat de ale mele, cu planurile mele, diminetile mele mai treze sau mai tulburi. Poate si tu ai ales confortul familiei si te-ai retras. Poate si eu as fi putut in drumul meu spre casa sa-ti fac vizite mai dese. Nu am stiut. Tu ai avut curaj mai de tanara sa faci copii. La varsta aia orice vis mi se parea posibil si credeam ca exista timp pentru toate.
5 ani mai tarziu am inteles ce inseamna sa fii prima din cercul tau de prieteni careia un copil ii schimba viata. Si m-am gandit la tine „fosta” draga prietena. Acum ne vedem la momentele importante. Esti prezenta. Esti acolo. Dar simt ca am pierdut ani impreuna.
Acum stiu. Si ma straduiesc sa ofer mai departe ce nu am stiut sa-ti ofer tie.
Iarta-ma.